Cercetașii împreună cu Renania la împădurit

Sâmbătă, 9 aprilie, cercetașii tîrgumureșeni au participat la o acțiune de împădurire, desfășurată în cadrul parteneriatului dintre filiala Tîrgu Mureș a Organizației naționale Cercetașii României și Renania, cu sprijinul Primăriei Sâncrai, despre care puteți citi în rândurile de mai jos. 

Dimineață de sâmbătă 09.04.2016, ora 08.00. Cer înnorat, răcoare, entuziasm. Se pregătește ceva important. Renania ia parte la primul eveniment împreuna cu Cercetașii României.

Punct de întâlnire: Sala Polivalentă.

Aerul rece din parcare întâmpină fiecare voluntar.

În viteză, cu hârleț și sape zdrăngănind în portbataj, ajung și eu la punctul întâlnirii. Lânga microbuz și printre mașini, grupuri de tineri, printre care și copii așteaptă curioși să ne strângem cu toții.

Predăm toate accesoriile de săpat în remorca unui vehicul de teren, ne regrupăm în mașini mici, copiii urcă în microbuz și pornim motoarele. Următoarea oprire: pădurea.

După puțină adrenalină pe dealuri și drum forestier, ajungem la punctul stabilit, formăm echipele, împărțim uneltele, mânuși la toată lumea (că deh, Safety first), luăm în primire câte un mănunchi de puieți și ne apucăm de treabă.

Inainte de a începe, am fost întâmpinați de către viceprimarul Primăriei Sâncrai, cu un mesaj de bun venit și de apreciere pentru inițiativă, organizare și implicare, după care ni s-a explicat de către d-nul pădurar Ioan Toncean, tehnica plantării puieților.

Fiecare echipă de câte 5 membri are un responsabil cu săpatul gropilor, doi asistenți cu sapa și încă două persoane auxiliare.

Cercetași, voluntari și membri Renania lucrează cot la cot, în voie bună, în pădurea verde și primitoare. Se fac poze, se spun glume, dar se lucrează serios. De la cei mai mici până la adulții coordonatori, toată lumea lucra, era forfotă peste tot.

Îmi închipuiam că o simplă groapă e suficientă, dar plantarea unui puiet presupune tehnică:

  • Se caută un loc luminat (verdeața nu e obligatorie),
  • Se formează un dreptunghi de 80x60 cm și se dau frunzele la o parte.
  • Se prășește locul marcat, iar în partea mai înaltă, se lasă un șănțuleț (se va strânge apa în sezonul  ploios)
  • Se sapă o groapă și se plantează cu grijă puietul. Se acoperă cu pământ și se ia de la capăt, până când se strigă: GATA!

Soarele a fost de partea noastră, iar spre după-masă am terminat. Am plantat 400 de puieți de gorun, pe o suprafață de aprox 2.5 ha.

Dar aventura nu s-a încheiat. Șoferii au plecat cu mașinile, iar breasla muncitorească a pornit la pas prin pădure, ghidată de dl. pădurar, pe poteci doar de el știute, spre o poieniță. Ni s-a promis gulaș, iar acum mergeam să ne revendicăm premiul.

Peisajul era deosebit, liniște serenă și verde sănătos cât vedeai cu ochii. După poteci și drumuri demult uitate, urcușuri și coborâșuri, pe când să fim linșați de niște câini ciobănești, am ajuns: un popas în inima naturii, un loc de refugiu bine știut de către oamenii pădurii.

Să fi fost oboseala drumeției sau efortul de la plantat, dar a fost cel mai bun gulaș pe care l-am mâncat vreodată (mulțumim primăriei Sâncrai pe această cale!).

Ca să încheiem ziua în atmosferă de sărbatoare, Cercetașii ne-au provocat la niște jocuri (un fel de Jocurile Foamei după cât suflet se pune), să mai alergăm puțin că doar am stat destul.

Una peste alta, scopul a fost atins, Gulașul a fost mâncat, atmosfera minunată, iar oamenii grozavi.

Mai multe poze AICI.

 

scris de Brândușa Moldovan, Renania